FCSB l-a transferat pe Adrian Stoian, care s-a despărțit de italienii de la Crotone, dar înainte de a semna cu vicecampioana Ligii 1 Betano a fost propus la U Craiova 1948. Președintele echipei oltene, Marcel Popescu, a explicat însă de ce mutarea nu s-a realizat.
„Nu l-am ofertat noi pe Stoian, ci Stoian a fost ofertat Universității Craiova înainte de a ajunge la FCSB! S-a întâmplat acum o lună și jumătate, prin intermediul agentului său Pietro Chiodi, dar poziția lui era acoperită la noi.
Stoian este un jucător extraordinar, este craiovean, are sigla Universității imprimată pe piele și asta înseamnă că o are și în suflet. Dar, am declinat oferta, pentru că acolo unde joacă el suntem acoperiți”, a spus președintele celor de la Craiova, Marcel Popescu, la Digi Sport.
Mijlocașul de 27 de ani și-a tatuat în 2013 sigla Universității Craiova, iar pe rețelele sociale anunța: „Prima iubire. Craiova nu are preț”. Acum, el a explicat că el e fanul echipei lui Mititelu, echipa din liga a treia. „Ce contează asta? Știți ce mi-a zis? Mi-a spus că era tânăr și că oricum CS U nu e Craiova aia. Până vine echipa lui Mititelu (n.red. – FC U Craiova 1948) în Liga 1, peste 3 ani, îl vindem”, a dezvăluit Gigi Becali la Pro X.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER